ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Aproape 100 de incidente electorale, în primele opt ore de la deschiderea urnelor

ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Aproape 100 de incidente electorale, în primele opt ore de la deschiderea urnelor
Peste 100 de sesizari cu privire incidente electorale în primele opt ore de la deschiderea urnelor
Publicat: 06/12/2020, 15:50

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), comisarul șef Monica Dajbog, a anunțat că, în primele opt ore de la deschiderea urnelor au fost sesizate, la nivel național, peste 100 de incidente electorale, dintre care, însă, 30 nu s-au confirmat. În zece situații, polițiștii au întocmit dosare penale. În același timp, au fost înregistrate și două decese, în timp ce alte opt persoane au avut nevoie de intervenția urgentă a medicilor.

Potrivit oficialului MAI, până la ora 15.00, au fost înregistrate 101 sesizări cu privire la contravenții sau infracțiuni electorale, dintre care 30 nu s-au confirmat. În zece cazuri, spune Monica Dajbog, au fost întocmite dosare penale pentru infracțiuni electorale.

De asemenea, autoritățile au dat 33 de sancțiuni contravenționale, 11 avertismente scrise și amenzi în valoare de 85.000 de lei.

Purtătorul de cuvânt al MAI a oferit și mai multe exemple de situații în care polițiștii au fost nevoiți să intervină.

În acest sens, polițiștii din Botoșani au declanșat o anchetă după ce au fost anunțați cu privire la faptul că primarul unei localități distribuie diverse pachete cetățenilor.

La rândul lor, polițiștii din Cluj fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de frauda la vot față de două persoane care au votat fără a avea acest drept.

În același timp, oficialul MAI a spus că, referitor la aspectele semnalate la un post de televiziune referitoare la faptul că la trei secții de vot din Capitală ar fi procese verbale semnate în alb, polițiștii au declanșat deja o anchetă și fac verificări.

În județul Bistrița-Năsăud, polițiștii au fost sesizați prin 112 de către un bărbat din județul Hunedoara cu privire la faptul că nu a fost lăsat să voteze la o secție de votare din municipiul Bistrița.
În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul respectiv nu avea reședință și deci nici drept de vot în județul Bistrița-Năsăud. Acesta fost sancționat cu avertisment scris, pentru alertarea falsă a autorităților.

Președintele unei secții de votare din județul Suceava a anunțat Poliția cu privire la faptul că un alegător nu s-a conformat dispozițiilor sale cu privire menținerea ordinii în secția de vot, l-a bruscat și i-a înjurat pe membrii comisiei de votare. Alegătorul a fost amendat cu 1.500 de lei.

Alegători amendați după ce au refuzat să poarte maștile de protecție sanitară

În zona unei secții de votare din București o persoană ar fi tulburat ordinea publică, dându-și jos și masca de protecție. Persoana în cauză a fost amendată cu 500 de lei pentru nepurtarea măștii și cu 200 de lei pentru tulburarea ordinii publice.

Tot în municipiul București, în urma unei sesizări în care se semnala că în proximitatea unor secții de votare din sectorul 2, este parcat un autoturism care are afișată sigla unui partid politic, polițiștii au stabilit că autoturismul avea pe interior, în loc vizibil, sigla partidului politic respectiv. Proprietarul mașinii a fost identificat și sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.500 de lei.

O persoană din localitatea Pașcani a intrat cu materiale electorale în sediul unei secții de votare fiind sancționată cu amendă în valoare de 10.000 lei pentru continuarea propagandei electorale și cu 2.500 de lei pentru că nu a respectat măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Un bărbat din juețul Vâlcea a fost amendat cu 3.500 de lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice și nerespectarea măsurilor sanitare de protecție individuală. Bărbatul s-a prezentat la secția de votare fără a purta mască de protecție, iar în momentul în care i-a fost oferită una la intrarea în secție a devenit recalcitrant și a tulburat ordinea și liniștea publică.

Au fost și trei situații în care alegătorii și-au fotografiat buletinul de vot în cabina de votare. Toți trei au fost sancționați.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu...
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele...
FOTO. Cum arată femeia cu care toți bărbații vor să aibă o relație
De ce nu ar trebui să iei cu tine telefonul la toaletă. Avertismentul medicilor: „Sângele...
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp...
Silviu Prigoană a fost înmormântat azi. Mesajul transmis de familia acestuia
Joe Biden i-a cerut lui Trump să continue sprijinul militar pentru Ucraina. Răspunsul dat de...
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu :...
7 alimente pe care NU trebuie să le mănânci în Postul Crăciunului. Sunt vegetale, dar...
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu,...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
MAE: Încă doi români au fost găsiți morți în urma inundațiilor devastatoare din Spania. Bilanțul...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Cum semnalizezi și încadrezi pe bandă dacă virezi STÂNGA la giratoriu?
Încă doi români au fost identificaţi ca fiind morţi în urma inundaţiilor din Spania
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Regulă nouă pentru proprietarii auto din România. Certificat obligatoriu după 29 noiembrie
Viața la bloc, cheltuieli la comun. Cine plătește, de fapt, pentru reparații
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Silviu Prigoană nu a reușit să își salveze mama, în ciuda încercărilor sale! Omul de...
Latin Grammy 2024: Lista completă a nominalizaților și favoriții pentru trofeul de aur
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Un american a fost arestat în Japonia după ce a scrijelit cu unghiile o poartă...